Singura dată când regina Elisabeta a transmis un mesaj despre problemele din căsnicia cu prințul Philip

S-au căsătorit în 1947, iar imaginile vremii îi arată atât de îndrăgostiți, încât cu greu își puteau lua privirile unul de la celălalt. În cei 73 de ani de

căsnicie, un record pentru monarhia britanică, n-au lipsit zvonurile despre infidelitățile prințului Philip, dar regina Elisabeta a știut să facă față bârfelor. O singură dată a transmis însă un mesaj public cu privire la zvonurile despre problemele din căsnicia lor.

Când Elisabeta a devenit regină, în 1952, cuplul avea deja doi copii, Prinţul Charles și Prințesa Anne. Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiţiei, casa regală ar fi urmat să ia numele soţului

ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary şi primul ministru Winston Churchill s-au opus, iar casa regală şi-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulţumirea ducelui, care s-a plâns că este „singurul om din ţară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii”.

Și mai dureros, Philip a fost nevoit să renunțe la cariera sa din Marina Regală. Nu a renunțat însă la călătoriile sale. Alte femei? Cu siguranță, admira în vitrină, dar nu intra să cumpere.

Multe decenii, până când vârsta l-a împiedicat să mai călătorească, regina și prințul au petrecut aproape șase luni pe an despărțiți, iar Elisabeta a ignorat toate bârfele țesute în jurul acestei situații.

Regina Elisabeta: ”Nu este adevărat că ar exista o ruptură între regină și prinț”

O singură dată zvonurile au pus la încercare răbdarea reginei. S-a întâmplat în 1956, când prințul s-a îmbarcat pe Britannia, împreună cu vechiul său camarad din marină Mike Parker, la 15 octombrie, iar în februarie anul următor erau încă pe mare.

Cel mai mult a rănit-o atunci pe regină speculația că mariajul său ar fi pe butuci, apărută în presa americană. S-a vorbit atunci chiar despre trafic de femei la bordul iahtului regal. A fost singurul

moment în care regina a luat decizia dureroasă de a permite publicarea unei dezmințiri oficiale în legătură cu problemele din căsnicie. A fost un anunț scurt: ”Nu este adevărat că ar exista o ruptură între regină și prinț”.

Imediat după aceea a luat avionul spre Portugalia, unde se afla soțul său. Fuseseră despărțiți timp de 124 de zile.

După acest episod s-a mai vorbit despre câteva femei care i-ar fi furat inima prințului, precum actrița Pat Kirkwood, cântăreața Helen Cordet sau vedeta de televiziune Katie Boyle. Altele făceau parte din

înalta societate, precum Jane, Contesa de Westmorland, Sacha Abercorn, soția celui de-al cincilea Duce de Abercorn, verișoara reginei, Prințesa Alexandra, dar și vechea sa parteneră de șofat, Lady Brabourne, fosta Penny Romsey.

Citeste continuarea