George Simion: „Starea de alertă este ilegală. Sperăm că o să cadă în urma şedinţei CCR de joi”

Fostul prim-ministru Mihai Tudose a publicat un document halucinant care arată că starea de alertă a fost prelungită în România cu niște semnături cel bizare, dacă nu ilegale.

Pe documentul care prelungeşte starea de alertă apar semnăturile premierului Florin Cîțu și al ministrului Transporturilor,

Cătălin Drulă, în timp ce pentru ceilalți oficiali semnează cu totul alte persoane din ministere, în unele cazuri nici

chiar secretari de stat Informaţia a fost comentată şi de preşedintele AUR, George Simion.

„După părerea noastră nu este legală toată această stare de alertă, pentru că nu trece prin Parlament. Starea de urgență, măcar formal,

a trecut prin Parlament și a fost votată aproape în

unanimitate, după cum știm. Acum este o sesizare la Curtea Constituțională a doamnei avocat Silvia Uscov, la care noi ne-am alăturat.

Și alte organizații au depus sesizări la dosar și cred că e pentru prima oară când starea de alertă este atacată în integralitatea sa și

cred că în sfârșit se va face dreptate și această stare de alertă neconstituțională o să cadă în urma ședinței Curții Constituționale de mâine.

George Simion: „Libertăţile şi drepturile fundamentale au fost încălcate”
Faptul că oameni despre care nu știm hotărăsc în numele românilor, și vorbim o stare de alertă prelungit de un an de zile, nu este admisibil. Libertățile și drepturile noastre fundamentale au fost încălcate,

de la libertatea de circulație până la dreptul fundamental la educație”, a spus George Simion la Antena 3.

Guvernul a prelungit pentru încă 30 de zile starea de alertă instituită pe teritoriul României în 15 mai 2020, dar a luat unele măsuri de relaxare, între care eliminarea restricţiei privind participarea la

procesiuni sau pelerinaje religioase în alte localități decât cele de domiciliu sau de reşedinţă. scrie romaniatv