Începe „Litoralul pentru toți”. Câți bani o să dăm pe o noapte de cazare

Vara este pe sfârșite dar pentru mulți turiști abia începe sezonul vacanțelor.

Odată cu luna septembrie hotelierii de la malul mării pregătesc prețuri speciale.

“Litoralul pentru toți” este un program care îi ajută atât pe cei din industria HORECA cât și pe turiști. Prețurile pentru șase nopți de cazare sunt surpinzătoare.

Ce prețuri vor fi pe litoral din septembrie

Programul “Litoralul pentru toți” reduce substanțial prețurile pentru turiștii ce vor petrece cel puțin șase zile la mare.

Mii de locuri unt pregătite de hotelieri pentru următoare perioadă,

iar prețurile pornesc de la 45 de lei pe noapte, la un hotel de două stele. Primii turiști sunt așteptați chiar de la 1 septembrie pe litoral.

Tarifele pentru cazare pornesc de la 200 de lei de persoană, la un hotel de două stele, pentru întreg sejurul şi pot merge până la 400 de lei,

dacă vorbim de hotelurile de 4 stele din sudul litoralului. Ideea unui sejur la tarife reduse le surâde romanilor.

Până când se pot bucura românii de prețuri redusa pe litoral

Programul se desfășoară de două ori pe an, în extrasezon. Prima parte a programului este în perioada 3 mai – 20 iunie.

Chiar dacă anul acesta turiștii nu au putut profita de prima ocazie din cauza pandemiei, pot alege cea de-a doua perioadă a programului 1 septembrie – 15 octombrie.

Aflat la a 37-a ediție, “Litoralul pentru toți” are un succes enorm în rândul românilor. Anul acesta s-au înscris 49 de hoteluri de pe întreg litoralul în acest program.

Locurile disponibile se ocupă rapid, fiind aproximativ 3.600 de locuri pe noapte.

În ciuda situației dificile în care se află, majoritatea hotelurile înscrise în program au menținut și anul acesta aceleași tarife.

Locurile disponibile vor fi vândute prin intermediul agențiilor de turism partenere, dar și direct de către hoteluri.

Mai mult, hotelurile acceptă și plata prin intermediul voucherelor de vacanță oferite bugetarilor. Sursa redactia.ro